Top 5 metode de economisire a energiei electrice pe care le poți aplica în 2023

0

La auzul sintagmei „să facem economii” la energia electrică știm că majoritatea dintre noi se gândesc la a nu mai consuma deloc, adică oprim căldura în anumite intervale orare, aprindem lumina în casă numai când este foarte întuneric și tot așa.

Toate aceste acțiuni nu doar că ne vor afecta confortul și stilul de viață, însă sunt generatoare de frustrări și nemulțumiri care se vor răsfrânge în viața de zi cu zi.

În acest articol îți vom prezenta 5 modalități pentru a economisi energie electrică, dar care nu îți vor afecta calitatea vieții.

1.  Fă-ţi un plan smart de economisire

Înainte de a începe orice avem nevoie de un plan. Și în acest caz avem nevoie de un plan care să fie smart pentru a face economii. Deși economisirea este asociată cu lipsurile, în acest caz, SMART are cu totul alte conotații.

Ce înseamnă un plan SMART de economisire?

  • Specific – asta înseamnă că planul nostru stabilește niște etape concrete, nu este bazat doar pe idei
  • Măsurabil – adică planul nostru trebuie să poată fi măsurat constant pentru a putea fi evaluat
  • Acționabil – se referă la un plan realist, care poate fi dus la îndeplinire
  • Relevant – asta înseamnă că ne trebuie o motivație pentru acest plan, ca să poată fi dus până la capăt
  • Timp – ca orice plan, și planul de economisire trebuie să aibă un orizont de timp în care să fie dus la îndeplinire; de exemplu: „în 2023 îmi propun să economisesc 10.000 lei”.

Citește aici mai multe detalii despre cum să economisești bani. dar să îți păstrezi stilul de viață.

2. Asigură-te că ai casa izolată corect

Acum că avem planul de economisire alcătuit, haideți să vedem ce acțiuni concrete putem face să economisim energie electrică.

Cel mai mare consum de energie este, desigur, în timpul iernii, iar pentru a optimiza consumul de energie trebuie să vedem cum putem evita pierderile de energie ale casei noastre. Principalul mod de evita astfel de pierderi este să avem casa izolată corect.

Conform Energy Policy Group, principalele surse de pierdere a căldurii într-o locuință sunt pereții (35%), pod și acoperiș (25%), ferestre și uși (25%) și pardoseală (15%).

Aici găsești toate informațiile relevante despre o izolație termică făcută ca la carte.

3. Schimbă becurile clasice cu becuri LED

Știai că becurile LED folosesc cu cel puțin 75% mai puțină energie și durează de 25 de ori mai mult decât iluminatul cu incandescență? Nu numai că vei economisi bani din consumul de energie, dar vei economisi și din cumpărarea de becuri tot timpul.

4. Fă-ți casa smart

Dispozitivele inteligente ne pot ajuta de fapt să economisim la costurile cu energie, deoarece permit controlul de la distanță al încălzirii și iluminatul casei. Investește într-un termostat inteligent, astfel încât să poți porni cu ușurință încălzirea oriunde cu un smartphone, în special în acele zile în care ești blocat în trafic și nu poți ajunge acasă devreme.

Gata cu energie risipită într-o casă goală!

5. Învață să consumi smart

Ce înseamnă să consumi smart? Înseamnă acele acțiuni mici de zi cu zi, care la final de lună, se vor reflecta și în facturile de utilități.

Iată câteva trucuri pe care le poți pune în aplicare chiar de azi:

  • stinge lumina în camerele în care nu stai;
  • scoate din priză dispozitivele electrice, atunci când nu le folosești;
  • oprește apa atunci când te speli pe dinți și nu o lăsa să curgă inutil;
  • spală hainele cu apă rece, mai ales dacă acestea nu sunt foarte murdare și nu necesită spălare cu apă caldă;
  • nu așeza mobilier în fața caloriferelor, deoarece acestea vor absorbi mare parte din căldură
  • acoperă ferestrele pe timpul nopții cu draperii sau jaluzele, pentru a păstra cât mai multă căldura pe timpul nopții

Toate aceste acțiuni reprezintă alegeri smart pentru un consum inteligent, care te vor ajuta să economisești fără a face rabat de la calitatea și confortul vieții tale.

Comentarii

Share.