Bolile și dăunătorii castraveților și combaterea acestora

0

Castraveții sunt o legumă tare îndrăgită și consumată pe tot parcursul anului, dar în special vara. Este consumat atât în stare crudă, în salate, dar și conservat la borcan, în tot soiul de murături.

Cultura de castraveți se poate face aproape tot anul, există soiuri de castraveți timpurii, dar si soiuri de castraveți de toamnă.

Pentru cultura de castraveți timpurii, se va face o plantare castraveți răsaduri și se practică pe suprafețe mici, pentru a avea castraveți gata de consum în luna iunie. Pentru culturile de vară și de toamnă, care sunt cele mai răspândite la noi în țară, plantarea se face cu semințe, alegând soiurile adecvate pentru astfel de culturi.

Castraveții pot fi cultivați la sol, dar și pe spaliere, de unde pot fi recoltați ușor, fără a avea urme de pământ pe ei.

Pentru a împiedica apariția buruienilor în cultura de castraveți, aplicați un astfel de erbicid castraveți, ușor de utilizat și cu rezultate dovedite.

Bolile castraveților și combaterea acestora

Ca toate celelalte plante și legume, nici castraveții nu scapă de boli și dăunători. Bolile castraveților pot afecta întreaga plantă, de la tulpină, la frunze, până la fructe.

Iată care sunt cele mai comune boli ale castraveților:

  • Făinarea castraveților: această boală atacă frunzele, florile, vrejurile și fructele; poate fi identificată după petele albe mari, pâsloase și pulverulente;
  • Mana castraveților: mana este o ciupercă, care se manifestă prin apariția unor pete verzi-gălbui, care mai apoi devin galbene și brun-deschise și sunt prezente în principal pe frunze;
  • Pătarea unghiulară la castraveți: apare în special când în aer temperatura este de 24-28 de grade Celsius și umiditatea este de 85%; pe frunze, flori și fructe vor fi pete mici cu forme neregulate, gri și cu un aspect umed;
  • Putregaiul cenușiu al castraveților: semnele se vor observa pe tulpină și fructe sub forma unor pete verzi-cenușiu, acoperite cu mucegai;
  • Putregaiul tulpinilor de castravete: apare când temperaturile se mențin între 20-25 de grade Celsius, cu o umiditate de 85%; la nivelul tulpinilor, vor fi leziuni cu aspect umed care se transformă în pete maro;
  • Antracnoza cucurbitaceelor: atacă frunzele, pețiolul frunzei, vrejurile, fructele și pedicelul fructelor și se transmite prin semințe sau plante infectate.

Combaterea acestor boli se face cu ajutorul unor fungicide specifice, cu acțiune rapidă și o eficiență dovedită. Acestea trebuie aplicate încă de la primele semne de boală, pentru a împiedica răspândirea la întreaga cultură și compromiterea acesteia.

Pe lângă acest boli, mai există și o serie de dăunători care pot afecta cultura de castraveți:

  • Afidele: aceștia sunt niște păduchi ce pot fi cu aripi sau fără aripi și pot avea mai multe culori: verzi, negri, gri; aceștia se atașează pe partea inferioară a frunzelor, pe flori și pe lăstarii tineri;
  • Păianjenul roșu comun: acesta atacă în special în perioada caldă;
  • Tripsii: acest tip de dăunător transmite boli grave, încetinește creșterea plantelor și poate înțepa organele plantei, provocând avortarea florilor;
  • Acarianul lat: atacă tulpinile, frunzele, inflorescențele, florile, lăstarii tineri și fructele;
  • Viermii sârmă: acest tip de viermi consumă semințele în pământ și apoi atacă direct planta;
  • Limaxul cenușiu: acesta consumă frunzele, florile și fructele și pot fi observate găuri în plantă;
  • Musca plăntuțelor

Acești dăunători trebuie identificați și combătuți rapid, încă de la primele semne, altfel pot compromite întreaga cultura.

Comentarii

Share.