Ce sunt păduchii plantelor şi cum scăpăm de ei

0

Există peste 4400 de specii de păduchi ai plantelor, sau afide, dintre care doar 250 sunt dăunători pentru agricultură sau silvicultura. Păduchii afectează majoritatea plantelor, excepţie făcând usturoiul şi arpagicul.

Totodată, se mai pot întâlni la pomii fructiferi, trandafiri şi alte flori. Păduchii plantelor sunt insecte mici negre, dar există şi specii verzi, albe, roşiatice, rozalii sau maro. Din păcate, aceştia sug seva plantelor pe care se instalează, îşi depun colonii pe frunze şi plantă, iar dacă aceasta nu primeşte ingrjirile adecvate, poate muri.

Din fericire, există reţete bio şi soluţii eco împotriva păduchilor şi, dacă se acţionează rapid, situaţia ţine sub control.

Cum arată păduchii plantelor

Majoritatea afidelor, sau a păduchilor de plante, au formă de pară, antene şi picioare lungi. Din cauza secreţiilor pe care le produc, unele specii par a fi acoperite cu ceară sau lână. Păduchii plantelor nu au de obicei aripi, dar sunt şi specii înaripate. Acest lucru le facilitează deplasarea spre alte zone atunci când se produce suprapopularea şi apare necesitatea răspândirii lor pentru a se putea hrăni.

Când şi unde apar păduchii plantelor

Păduchii plantelor apar în special vara, în zilele mai puţin toride, iar primăvară şi toamna ele migrează pentru a putea menţine populaţia in creştere. Cele mai multe specii de păduchi se instalează în vârful plantelor, în partea inferioară a frunzelor de care se prind pentru a suge seva. Nu sunt deranjate de mişcările frunzelor şi se pot înmulţi în număr foarte mare, creând colonii care copleşesc şi distrug frunzele.

Ciclul de viaţă al păduchilor plantelor

În condiţii călduroase, viaţa păduchilor de plante poate dura între 7 şi 10 zile, dar se înmulţesc foarte repede, populaţia având o creştere rapidă. Păduchii depun ouă în partea inferioară a frunzelor plantelor, iar acestea eclozează doar în condiţii meteorologice optime. Ţinerea sub control a păduchilor este esenţială şi trebuie intervenit rapid astfel încât să nu fie permisă eclozarea şi dezvoltarea coloniilor.

Ce mănâncă păduchii plantelor

Păduchii muşcă din partea inferioară a frunzelor şi se hrănesc cu seva plantelor. Dacă sunt în număr mic, planta nu ar fi în pericol, însă, coloniile mari provoacă îngălbenirea şi ofilirea plantelor. În plus, sunt purtători de boli şi, la migrarea spre alte locuri, împrăştie bolile. Unele soiuri de păduchi sunt purtătoare de toxine şi, în timpul hrănirii, infectează plantele cu aceste toxine.

Soluţii eco împotriva păduchilor

Cu toate că par greu de înlăturat, coloniile de păduchi se pot ţine sub control dacă se intervine în timp util şi în mod repetat, folosind reţete bio sau soluţii eco împotriva păduchilor precum:

  • Ciupirea sau tăierea frunzelor puternic afectate;
  • Curăţarea manuală a păduchilor;
  • Curăţarea cu un jet de apă puternic;
  • Folosirea soluţiilor eco împotriva păduchilor perparate în casa precum apa cu săpun de casă, apă cu bicarbonat, boia iute şi usturoi, apă cu detergent de vase şi ardei iute, extract de coajă de citrice, etc;
  • Folosirea soluţiilor eco importiva păduchilor găsite la fitofarmacie.

Din fericire, soluţiile eco împotriva păduchilor aplicate încă de la primele semne pot fi foarte eficiente şi, mai mult, ţin la distanță şi alţi dăunători, precum furnicile, şi gândacii.

Comentarii

Share.